Locul 1: Adrian Simionescu

-Manager Vienna Investment Trust. Desi a fost o mica disputa intre locul 1 si 2 pentru pozitia de lider, Adi a castigat detasat. Motivele sunt subiective, dar ne asumam toate riscurile

Locul 2 – Valentin Ionescu

senior sales/trading Euro Invest Bank – O prezenta fresh in topul nostru, dar a pierdut teren din cauza faptului ca nu activeaza in Romania. Dar mai jos de locul 2 nu se poate

Locul 3 – Gabriel Aldea – broker la Intercapital Invest – Fata de anul trecut, a urcat o pozitie, deci a castigat admiratia fetelor de pe burse.

Locul 4 – Gabriel Necula

broker la Prime Transaction – Nou intrat in top, Gabi ne-a cucerit cu zambetul sarmant si cu atitudinea sexy

Locul 5 – Alexandru Ioan

Head of retail KBC Securities – Are toate sansele sa urce in topurile noastre, insa deocamdata ii acordam cu mare drag pozitia a 5a

Sursa fotografii: wall-street.ro

Cea mai mare realizare a mea din 2009 este reprezentata de toti oamenii pe care i-am cunoscut in acest an. Pe unii i-am cunoscut mai bine, m-am apropiat mai mult, am creat relatii si comunicare. Pe altii i-am descoperit si am incercat sa ii tin aproape. Datorita lor am reusit sa fiu un jurnalist mai apropiat de piata, am aflat mai multe lucruri, am scris mai multe materiale. Si sper eu, am reusit sa trezesc, in cel putin un cititor de al meu, un sentiment de orice fel. Pentru ca, pana la urma, acesta e scopul final al oricarui scriitor – sa trezeasca un fior de admiratie, cunoastere, intelegere, repulsie, teama sau altceva.

A fost al doilea an plin din luna mea incursiune de doi ani si jumatate in presa. Cel mai bun de pana acum si sper ca si cel mai slab din toti cei care vor urma:)

As putea sa insirui acum toate esecurile si succesele mele din acest an, sa trag linie si cu regula de trei simpla sa calculez procentele. Dar e simplu: succesele se masoara in toate lucrurile pe care le-am facut cu bine in 2009, de la fiecare seara petrecuta la birou in care am simtit ca imi iubesc meseria pana la cafeaua cu lapte de cocos bauta in zori de zi cu brokerii. De la dimineata zilei de licenta pana la examenul pentru permis. De la conferinta Wall-Street pana la premiul pentru cel mai bun jurnalist financiar. Si toate articolele de care sunt mandra.

La esecuri pot sa numar toate lucrurile pe care mi le-am propus in 2009 si pe care nu am reusit sa le incep sau sa le termin. Cum ar fi toate interviurile pe care le-am ratat la mustata, toate stirile pe care le-am dat cu intarziere sau toate persoanele pe care nu am apucat sa le cunosc. Sau conferinta pe piete de capital pe care nu am facut-o. Sau articolele pe care le-am gandit, le-am lasat si le-au scris altii inaintea mea. Sau ideile pe care nu le-am materializat la timp.

Ambele liste pot fi foarte lungi. Bilanturile sunt bune, esecurile te intaresc, succesele te fac fericit.

E paradoxal ca la finalul unui an greu pentru mediul economic romanesc, cu pierderi, concedieri, restructurari si restrangeri, bilanul meu sa fie unul pozitiv. Mai ales ca am scris si am citit in fiecare zi despre aceste lucruri. Dar a fost un an bun…

Sper ca 2010 sa fie si mai bun. To do list-ul meu pentru anul viitor este foarte lung si plictisitor. Esentialul este ca mi-am propus sa transform esecurile din 2009 in succese. Si sa reusesc sa materializez fiecare vis nebun pe care il am in cap.

Si pentru ca tot post-ul a fost plin de speranta si de verbul “sper“, imi doresc sa am putere sa transform toate asteptarile in lucruri palpabile. Imi doresc sa cunosc oameni, sa invat de la ei si sa reusesc sa ma apropii de scopul suprem al scriiturii.

La multi ani!

Imi amintesc ca era la Clubul Diplomatilor, erau foarte multi oameni care discutau despre lucruri inca necunoscute mie. Si imi mai amintesc ca in acea seara, mi am dorit foarte mult ca peste cativa ani sa fiu unul dintre castigatori. Nu am facut din asta un tel, un crez, dar pe parcursul celor doi ani care s-au scurs de atunci, mi-am mai amintit de visul meu de tanar jurnalist debutant.

De atunci, lucrurile s-au schimbat mult. Dupa scoala de 8 luni la Curierul National, am ajuns la Wall-Street.ro. Imi amintesc si acum retincenta pe care o aveam la acel moment fata de online (si usoara dezamagire a tatalui meu ca nu va mai putea citi ziarul la care scriam eu), dar pe termen lung, s-a demonstrat a fi un pas important. Si de aproape 2 ani de cand sunt aici, am continuat sa visez ca intr-o zi voi fi unul din premiantii galei.

Nominalizarea mea de anul acesta m-a luat prin surprindere. Paradoxal, anul crizei a fost unul bun pentru mine, pentru cariera mea. Cel mai bun, spune Claudiu. De pana acum, sper eu.

Aseara am castigat premiul publicului la categoria cel mai bun jurnalist din domeniul financiar. Risc sa devin patetica, dar trebuie sa multumesc acum oamenilor carora le datorez acest succes.

Nu, nu e un Oscar, nu e un Pulitzer. E un simplu premiu, dar care pentru mine si pentru copilul timid de acum doi ani care visa la el inseamna enorm de mult. O recunoastere oficiala a muncii mele din ultimii doi ani si jumatate. A orelor petrecute pana tarziu la birou, a noptilor de framantari, a emotiilor, nervilor si fericirilor.

Este un premiul al oamenilor care m-au invatat sa scriu si sa citesc piata de capital. A celor care au avut incredere mine. Al diferentei dintre analiza tehnica si cea fundamentala (fara de care Mihai nu ar mai fi fost asa de convins ca merit). Al PER-ului lui Claudiu (redactorul sef si consilierul de imagine din ultimele doua saptamani). Al brokerilor si actorilor din piata alaturi de care am crescut. Al interviurilor la BT Café. Al oamenilor care m-au certat ca muncesc mult, dar m-au iertat pentru ca eram atat de fericita cu ce fac. Al prietenilor pe care nu I-am mai vazut de luni bune, din cauza ca lucrez prea mult. Al cititorilor care m-au citit, m-au aprobat si m-au contrazis, m-au intrebat si m-au invatat.

Este un premiu pe care l-am impartit aseara cu cei peste 300 de oameni prezenti la gala, in fata carora am promis sa fiu un prieten al bursei.

Si premiul nu e diploma in sine, ci toate zambetele si strangerile de mana pe care le-am primit. Toate felicitarile si aprecierile, toate gandurile frumoase. Si toata munca de pana acum.

Cred ca domnul Antonescu a uitat, pentru cele 5 minute cat a stat la panou, langa clopotelul si butonul de la bursa, instrumentele traditionale prin care se deschide sedinta, ca nu se afla in fata unui public electoral, avid de promisiuni si cuvinte mari.

Suntem in plina campanie electorala si, din acest motiv, ma asteptam sa vad un Antonescu stapan pe el, care sa promita ca va sustine si ajuta bursa, care sa incurajeze, prin exemple proprii, investitia la Bursa.

Dar am gasit un candidat la presedintie care venise sa spuna povesti de campanie, vorbe mari despre intelepciune si solutii, despre “limpezimea gandirii si luciditatea deciziei”, despre “curajul banilor” si politicienii care trebuie sa “spulbere spaimele investitorilor”.

Un discurs profund in aparenta, dar care nu avea deloc esenta. Cel putin nu pentru evenimentul cu pricina.

In discursul sau nu a amintit deloc de piata de capital. Nu a vorbit decat despre o economie care nu merge bine si care are nevoie de o clasa politica decenta si de specialisti care sa gaseasca solutii. Astia stiam si noi.

Nu a prezentat nicio masura concreta de stimulare a pietei de capital. Mai mult, a marturisit ca nu problema ridicarii pragului la SIF-uri nu este pe lista sa de prioritati.

Domnule potential viitor presedinte al Romaniei, aceste societati de investitii financiare care va intereseaza atat de putin in acest moment, au mii de actionari. Acestia, impreuna cu familiile lor si cu vecinii de la bloc inseamna zeci, poate sute de mii de voturi. Ca sa   nu mai vorbim de cei cateva mii de investitori activi in piata de capital, pe care ii ignorati la fel de elegant.

Poate consilierii dumneavoastra nu sunt foarte familiarizati cu acesti oameni. Poate cei care va fac studiile de piata si sefii de campanie au uitat ca mai exista si altfel de alegatori, in afara de cei care vin alergand in parcurile cu mici si bere.

Mai mult, Antonescu a mai spus ca nu are suficienti bani incat sa investeasca in piata de capital!

Domnule potential viitor presedinte al Romaniei, suma minima cu care se poate incepe o investitie pe piata de capital este de aproximativ 3000 de lei, in functie de fiecare intermediar! Ca sa faci bani din bursa, nu trebuie sa fii mogul. Cititi toate povestile de succes ale unor oameni simpli, care au facut bani din bursa fara sa investeasca milioane de euro.

Conform declaratiei de avere aferemte anului 2008, publicata pe pagina de internet a Camerei Deputatilor, domnul antonescu are depozite in valoare de aproximativ 20.000 de euro.

De ce va tineti banii in banca, domnule Antonescu? Nu aveti incredere in piata de capital romaneasca?

Daca nu aveti incredere si vi se pare mica sau imatura, va propun sa o ajutati sa creasca mare. Daca cei de pana acum nu au tinut-o cum trebuie de manute si nu au reusit sa o dezvolte, de ce nu vreti sa fiti eroul ei?

Dar pentru asta, trebuie sa stiti ce inseamna bursa in general si unde este bursa in Romania. Sa stiti ca problema pragului la SIF-uri este discutata in parlament si afecteaza mii de oameni. Si acei oameni ar putea sa puna stampila pe buletinul de vot acolo unde va doriti cel mai mult. Dar sa nu pierdeti din vedere faptul ca si acestia (ca si piata de capital sau economia) trebuie stimulati concret!

Nota: Din anumite motive pe care ma abtin sa le comentez, aceasta opinie nu a putut fi publicata pe Wall-Street.ro, la sectiunea Comentarii. Dar pentru ca inca mai cred in libertatea de opinie si dreptul fundamental la libera exprimare, am preferat sa nu il trimis direct in Recycle bin si sa il postez aici.

Concluzia finala este ca ZF a facut articolul dintr-un comunicat trimis de Kiwi Finance. Kiwi a folosit textul publicat in wall-street pentru a informa clientii si presa.

Update:

ZF.ro modifica articolul cu Prima Casa. De fapt, il sterge pe cel copiat luat din mailul de la Kiwi(care se pare ca nu a fost chiar trimis spre baza de clienti, ci spre mai multi redactori ZF) si il inlocuieste cu unul nou si frumos, semnat de Anca Bidian, CEO Kiwi Finance.

Pentru doritori, am atasat printscreenurile aferente:)

Pe 18 august, Ana Sabiescu, redactorul pe finante de la Wall-Street, scria un articol despre pasii contractarii unui credit prin Programul Prima Casa, un interviu cu unul din reprezentantii Kiwi Finance.

Pe 1 sepembrie, ZF.ro publica un articol pe aceeasi tema, un copy-paste reusit dupa al doilea slide din articolul ws, publicat cu doua saptamani in urma. un articol care seamana cu cel publicat de wall-street.

Deci, cum se face presa de business?

ZF a preluat, dar nu direct de la WS, ci dintr-un mail trimis de un reprezentant al departamentului de vanzari Kiwi Finance, catre baza de jurnalisti, clienti, oricum, colaboratori. In mailul de la Kiwi  care era preluat slide-ul cu pricina integral. Conform prevederilor legale, preluarea articolelor se face in limita a 1000 de semne, cu citarea sursei. Nu am vazut mailul trimis de Kiwi, deci nu bag mana in foc ca se incadreaza cerintelor legale. Dupa cum am vazut in mailul de la Kiwi, nu era citata sursa, ei insusindu-si informatiile obtinute de redactorul ws, in urma unui interviu.

Cum in baza de clienti se aflau si redactori ZF, ei au copiat “pasii” explicati in mail si i-au publicat frumos in zf.ro.

ZF a publicat comunicatul Kiwi in editia online din 1 septembrie.

Reprezentantii Kiwi ne-au spus ca mailul era in scop informativ, pentru clienti si ca nu i-a contactat nimeni de la ZF in vederea publicarii articolului. Iar cei de la ZF ne-au spus ca ei au o sursa, in persoana de la vanzari care a trimis mailul. Reprezentantii ZF spun ca mailul era un comunicat de presa pe care l-au folosit ca atare.

Ceva este clar: articolul nu este cel mai profi facut/vazut vreodata, ci un copy  paste integral dintr-un mail. Acum, cine de unde fura, cine cum face presa nu mai e strict problema noastra. Ideea de baza este ca ZF.ro face vizualizari pe un articol muncit de redactorii Wall-Street.

Articolul realizat dupa mailul Kiwi a fost sters si inlocuit, greseala pleaca de la Kiwi, care a folosit un text asupra caruia ws are drepturi de autor.

Un motiv in plus sa ne mobilizam si sa dam ce avem mai bun, ca sa ramanem in varful topului si de acum inainte:)

Mai jos cititi despre mine, cum sunt, ce fac in general/cum sunt, ce fac acum.

Cele doua categorii vorbesc despre mine, la prezentul simplu/prezentul continuu. Adica eu, in general/eu, in acest moment (e joi seara, oboseala, primavara).

SUNT: ambitioasa/obosita

AS VREA: sa lucrez pe Wall Street(SUA)/sa dorm mult

PASTREZ: toate amintirile frumoase/cerceii bunicii mele

MI-AS FI DORIT: sa ma fi nascut in alta tara/sa nu dorm singura

NU IMI PLACE: ipocrizia/ca trebuie sa ma trezesc devreme

MA TEM: ca nu voi avea timp sa fac tot ce mi-am propus/ca nu o sa facem conferinta

AUD: tastaturi zguduite de degetele pline de inspiratie/Zero – Sunny days

IMI PARE RAU:ca nu fac sport/ca nu mai stiu sa scriu poezii

IMI PLACE: sa scriu/ca nu mai sunt blonda

NU SUNT: intotdeauna inspirata/vesela

DANSEZ:prea putin/nu, nu

NICIODATA: nu fumez dimineata

PAR: nu stiu, spuneti voi/deprimata(dar nu sunt)

PLANG:cand acumulez stres si nervi/n-am motive:)

NU SUNT INTOTDEAUNA: punctuala, desi mi-as dori/dedicata

NU IMI PLACE DE MINE:cand sunt prea obosita sa ma concentrez/ca nici in seara asta nu citesc

SUNT CONFUZA:cand oamenii sunt incoerenti/ce fac in weekend?

AM NEVOIE: de un catel/de ochelari

AR TREBUI: sa visez mai mult/sa inchid laptopul si sa citesc

Nu dau leapsa nimanui, nu vreau sa fiu injurata. Dar doritorii sunt rugati sa profite.

- O sa am o casuta, cu gradina, multe flori si 3 catei.

- O sa fiu consultant de investitii la un fond;

- O sa continui sa scriu, ca doar prima dragoste nu se uita niciodata;

- O sa ies in parc cu colegele de la Wall-Street si o sa ne imprietenim copiii (Poate il luam si pe Claudiu cu bebele lui, daca e cuminte);

- O sa mai facem inca un top 5 sexy brokeri. Ca pe atunci, primul loc o sa se apropie de 50 de ani si n-o sa se mai incadreze in criterii(asteptam prospaturi!).

- O sa investesc la BVB, o bursa matura, cu segmente bine reprezentate si o lichiditate foarte buna;

Tu ce o sa faci peste 10 ani?

Prima zi la Wall-Street. E greu de gasit un termen de comparatie, dar cred ca se aseamana cu prima zi de scoala . Emotii, un mare gol in stomac, oameni noi, spatiu nou, acomodare. Un calculator care nu era al meu, personalizat, care imi accentua senzatia stranie de inadaptare. Stiam ca decizia pe care o luasem putea sa fie fie cea mai buna, fie cea mai proasta. Cale de mijloc nu exista.

Si totusi, simteam in oamenii aceia care pareau ca muncesc excesiv (am aflat mai tarziu ca tastau incontinuu si din cauza mess-ului, cea mai utilizata forma de comunicare interna) aveau sa imi fie ca o a doua familie.

Erau atatea lucruri noi, cu care trebuia sa ma obisnuiesc foarte repede. Atatea fete, atatea nume, atatia oameni noi pe care nu ii reuseam sa ii retin. Alta comunicare, alta abordare fata de ce facusem eu in ultimele opt luni.

Senzatia nu semana cu cea din prima zi de munca din viata mea. Si atunci aveam emotii, dar simteam un nou inceput, care nu avea cum sa aduca regrete pentru ceva din urma. Acum, in schimb, exista o posibilitate.

Timpul mi-a demonstrat ca am luat una din cele mai bune decizii.

A trecut un an. Stiu cum ii cheama pe toti colegii din birou:). Mai mult, am legat prietenii pe care cred ca doar nepasarea le va putea rupe vreodata. Am invatat sa ne cunoastem, sa ne respectam si sa ne intelegem. Au venit oameni, au plecat oameni, dar eu inca simt ca locul meu e aici.

Chiar si biroul nostru, mic si cald…nu l-as da pe toate halele trusturilor si mega trusturilor. E placut si cald, mai ales seara..cand e liniste, e noapte si fumul de tigara trezeste licariri de inspiratie.

A trecut primul an de cand lucrez la cel mai citit cotidian online de business din Romania. Sunt mandra de asta si imi doresc putere de munca pentru noi toti. Si sa nu uitam ca e usor sa ajungem in varf, dar e mai greu sa ne mentinem!

La inceputul lui 2008, Bursa dadea primele semne vizibile ale unui trend descendent, ca urmare a semnalelor aparute inca din toamna lui 2007. Pe atunci, se scria de criza creditelor subprime din SUA si de corelarea emotionala a Bursei de la Bucuresti cu pietele internationale.

Macroeconomic, lucrurile stateau inca bine. Microeconomic, emitentii nu aveau probleme. Cu toate acestea, cotatiile scadeau, pe fondul sentimentelor negative importate de la americani si a retragerii investitorilor straini.

Chiar daca erau analisti in afara care atentionau posibilitatea izbucnirii unei crize de sistem, cei mai multi credeau ca este doar o problema de sector si ca americanii o vor rezolva sau macar musamaliza.

Bursa tragea niste semnale de alarma, care odata cu trecerea lunilor lui 2008, deveneau din ce in ce mai evidente. Analistii financiari spuneam ca urmeaza o criza, ca economia Americana va intra in colaps, urmand a avea efecte in toate statele lumii.

Politicienii, cetatenii refuzau sa creada. In ochii lor, bursa era prea mica si prea imatura ca sa fie capabila sa anticipeze ceva.

A venit toamna. 15 septembrie, o zi care va ramane memorabila in istoria pietelor financiare. O zi care va fi notata cu rosu in cartile de economie si in mintile finantistilor din intreaga lume. Falimentul Lehman Brothers, salvarea AIG si toate evenimentele din acea perioada au prabusit efectiv pietele financiare din lume.

Prabusiri dramatice de cotatii, suspendari de la tranzactionare, panica si agonie. Toate pentru ca americanii stateau foarte prost. Si poate pentru ca oamenii incepeau sa inteleaga ca prabusirea Americii inseamna prabusirea lumii. Vechea formula “Cand America stranuta, intreaga lume are gripa” se demonstrase din nou.

Intrebarea este ce se intampla cand America e tinuta sub perfuzii?

Am vazut cu totii din acel moment. Multi il considera varful crizei. Sunt de acord, pe jumatate. Cred ca momentul 15 septembrie 2008 a fost varful crizei financiare, dar nu si al crizei economice. Care incepe sa fie vizibila din ce in ce mai acut.

Stirile despre disponibilizari, sistari de productie si inchideri de firme au inceput inca de anul trecut, dar in ultima luna sunt din ce in ce mai abundente.

Giganti financiari, care pareau indestructibili, sunt la un pas de faliment. Milioane de oameni, care raman fara joburi nu mai au cu ce isi plati creditele. Boom-ul din ultimii ani din sistemul privat in ce priveste bonusurile, salariile si avantajele s-a spart.

Din pacate, daca americanii au dat dovada de intelepciune la nivel inalt, la noi nu este aceeasi situatie.

Discutiile despre normalitatea interventiei statului in sistemul privat sunt contradictorii in intreaga lume. Sunt voci care spun ca statul nu trebuia sa intervina si sa salveze anumite companii, pentru ca incalca legile de baza ale capitalismului.

Dar, inca odata, ni s-a demonstrat ca ce e scris in carti nu seamana cu ce se intampla de fapt. Sa ne gandim, ce s-ar fi intamplat daca Guvernul American nu ar fi interevenit in salvarea unor gigantic, banci sau companii auto? Pe langa ecourile falimentelor in pietele financiare(a carui amploare am simtit-o cu totii la LB), ar fi insemnat concedierea a milioane de oameni.

Oameni care au credite. Care platesc rate. Care cumpara produse si servicii. Acei oameni ar fi ramas fara bani, fara salarii. Deci n-ar mai fi platit nici rate, n-ar mai fi cumparat nici produse si servicii. Si criza s-ar fi extins (mai mult decat este) si la nivelul consumului.

Chiar daca incalca regulile capitalismului, a fost o solutie de urgenta. Primul ajutor, ca sa salveze de la moarte un pacient pe care aveau sa il resusciteze in timp. Sa-l tina la terapie intensiva.

America e sub perfuzii si chiar daca cei mai intelepti medici ai lor cauta cel mai eficient si nedureros tratament, orice medicament are si efecte secundare. Pe care le vom vedea in timp, cu totii…

]]> http://blogdebursa.wordpress.com/2009/02/12/ce-se-intampla-cand-america-e-tinuta-sub-perfuzii/feed/ 0 blog-de-bursa